Proiectul „Aleg să trăiesc sănătos!”

27 de elevi ai Liceului Teoretic Teiuș Alba, premiați în cadrul proiectului „Aleg să trăiesc sănătos!”

Proiectul „Aleg să trăiesc sănătos”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, s-a derulat în primul semestru al acestui an școlar la nivelul Liceului Teoretic Teiuș, Alba, și în cadrul căruia au fost premiați 27 de elevi din cilul liceal.

Scopul proiectului a fost conștientizarea importanței adoptării unui stil de viață sănătos în rândul adolescenților, prin activități de educație nonformală.

La cele 10 activități online au participat 100 de elevi din unitatea de învățământ. Activitățile au fost desfășurate de Asociația Iochebed, în colaborare cu doamna profesor consilier școlar Ioana-Mirela Popescu, abordându-se teme de interes precum: nutriție și sport, sănătate și igienă, emoțiile în viața mea, tehnici de prevenire și reducere a anxietății, consumul de substanțe, comunicarea eficientă în relațiile cu ceilalți, gestionarea conflictelor, relații sănătoase și relații nesănătoase, boli cu transmitere sexuală.

De asemenea, în luna decembrie a anului trecut, s-a desfășurat un webinar pentru 27 de părinți în cadrul căruia a fost abordată tematica relațiilor sănătoase versus relații nesănătoase.

          Proiectul „Aleg să trăiesc sănătos” a fost finanțat prin programul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

„M-a surprins în mod plăcut implicarea liceenilor în activitățile nonformale propuse prin proiectul Aleg să trăiesc sănătos. Premiile obținute de către adolescenți, smartwatch-uri, rucsacuri, cărți și diplome, demonstrează implicarea, interesul și conștientizarea acestora că stilul de viață se referă la totalitatea deciziilor și comportamentelor care afectează sănătatea personală și că alegerile făcute pot avea impact asupra sănătății și adoptării unui stil de viață sănătos”, a declarat prof. Marius Cosmin PINTEA, directorul unității de învățământ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.