Luna dedicată siguranţei pe internet

            LUNA DEDICATĂ SIGURANȚEI PE INTERNET

Proiectul SAFER INTERNET PLUS

 

În perioada 10 februarie – 10 martie 2014 la Liceul Teoreric Teiuș s-a desfășurat proiectul SAFER INTERNET PLUS care a vizat atenționarea publicului țintă (elevii claselor I-VIII și cadrele didactice ale unității de învățământ) cu privire la utilizarea Internetului într-un mod mai sigur, exploatând latura informațională a acestuia.

Argumentul susținerii proiectului s-a concentrat în jurul informării elevilor și cadrelor didactice despre dezvoltarea Internetului și a noilor tehnologii care au schimbat iremediabil viața de zi cu zi a oamenilor, comunicarea, capacitatea de înțelegere a lucrurilor, posibilitățiile de dezvoltare și exprimare.

Cel mai bun lucru care se poate face în momentul în care tehnologia se dezvoltă într-un mod incredibil este acela de a ne adapta, de a încerca să o înțelegem și să o folosim pentru a putea profita la maximum de această extraordinară resursă informațională. Chiar actul educațional a evoluat și a ajuns la momentul în care activitatea educațională să includă programe, prezentări și resurse utile de pe Internet care fac ora interactivă și plăcută de elevi.

În aceste condiții proiectul a propus identificarea și cunoașterea riscurilor folosirii Internetului, fiind cei mai importanți pași în evitarea și contracararea lor, oferind păstrarea siguranței în mediul online, dar și beneficiile folosirii eficiente și eficace a Internetului ca resursă informațională, care să aducă un plus valoare dezvoltării autonomiei infodocumentare la elevi și cadre didactice.

Proiectul a avut ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur și responsabil a tehnologiei on-line și a telefoanelor mobile, mai ales de către copii și adolescenți, precum și conștientizarea și educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet.

Obiectivele proiectului au fost: cunoasterea riscurilor în navigarea pe Internet, informarea asupra evitării și contracarării riscurilor navigării pe Internet, formarea atitudinii corecte în activitățile desfășurate în mediul online, înțelegerea valorii informaționale a mediului online, folosirea la maximum a Internetului ca resursă informațională în scopul dezvoltării autonomiei documentare.

Activitățile desfășurate au fost: lecții despre siguranța copiilor pe Internet / în mediul online: Fii în siguranță pe Internet!, Care sunt pașii care te pot ajuta să găsești ceea ce cauți?, Semaforul Online, Jocuri didactice, realizarea de postere, colaje cu mesaje care promovează siguranța online, crearea de website-uri, vizionarea de filmulețe care redau riscurile navigării online.

La activitate au participat elevii ciclurilor primar și gimnazial, aproximativ 400 de elevi. Activitatea a fost realizată în colaborare cu echipa Sigur.info și Salvați copiii.

COORDONATOR PROIECT: prof. Marius PINTEA

Echipa de implementare: prof. Lascu Gabriela, prof. Ionela Staicu, prof. Maria Pascu înv. Simona Borbely, înv. Virginia Văsuț, înv. Nicoleta Juncan, înv. Lili Popa, înv. Virgil Sicoie.

Director: prof. Octavian Mihai Rusu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.