Ion Arion ȋn sufletul teiușenilor
Aflați ȋn preajma celei mai importante zile din an pentru orice român care simte patriotismul am fost prezenți la un moment comemorativ care deschide seria celor dedicate zilei naționale a României. Pentru locuitorii Teiușului 30 noimbrie ȋnseamnă, pe lângă cinstirea celor care poartă numele Andrei, Andreea și derivatele lor și cinstirea celui care a fost Ion Arion, tânărul de 24 de ani ucis ȋn gara din Teiuș ȋn 30 noiembrie 1918, ȋn timp ce se afla ȋn trenul care ȋl ducea la Alba Iulia alături de alți români dornici să se unească ȋn capitala de suflet a românilor cu ceilalți români.
La evenimentul de azi au fost prezenți dl. primar inginer Mirel Hălălai, dl. director al liceului, prof. Octavian Rusu, dna director adjunct, Lacrima Ungur, consilieri locali, preoți din localitate, cadre didactice, elevi, invitați din rândul personalităților din localitate. A avut loc o slujbă comemorativă, oficiată de preoții din Teiuș, o prezentare a importanței acestei zile și a celui care a fost Ion Arion, susținută de dna prof. de istorie, Nicoleta Cȋmpean, două momente artistice susținute de eleve ale liceului, Alexandra Trif și Alexandra Negru, o depunere de coroane. La final toți cei prezenți au fost invitați la o felie de cozonac și un pahar cu suc, oferite de Primăria Teiuș.
Ȋn cinstea evenimentelor de mâine, le dorim tuturor românilor de pretutindeni: La mulți ani!!!!