Balul Majoratului la Liceul Teoretic Teiuş

Conform tradiţiei liceului, în fiecare an sunt sărbătoriţi elevii care ajung în ultimul an de liceu, prin intermediul unui eveniment în cinstea lor: Balul Majoratului. În acest an balul a fost unul tematic: Ȋnrolează-te la distracție, desfăşurat vineri, 05.05.2013, începând cu orele 17.00, la Casa de Cultură din Teiuş. Programul a fost organizat şi susţinut de elevii claselor a XI-a Uman şi Real, care ne-au încântat cu momentele alese şi care, la final, au ales şi câştigătorii. La eveniment au fost prezenți dl. director, Octavian Rusu, dna director adj., Romana Șufană, dl. primar, Mirel Hălălai și cadre didactice.

  

Cele cinci perechi participante au fost testate de-a lungul evenimentului, trebuind să facă față mai multor probe. Pentru ȋnceput fiecare pereche s-a prezentat ȋntr-o manieră originală.

Fetele au trecut apoi printr-o probă de îndemănare: au stins cu un ştiulete de porumb lumânarea aflată în faţa fiecăreia dintre ele, fără să o atingă. Legate la ochi, concurentele au trebuit să ţină o lingură în gură ce conţine o boabă de strugure, şi să încerce să o introducă în gura partenerului, fără să o scape pe jos.

Pentru băieți probele au fost: aşa-numita probă “ “Caută și vei găsi”. La această probă publicul a fost implicat, deoarece timp de 3 minute, fiecare dintre băieţi a trebuit să găsească în sală următoarele obiecte: un pachet de şerveţele, un ruj şi un cercel. O altă probă le-a testat creativitatea. Ei au extras un bilet, în care era scris un produs. După 30 de secunde de gândire, fiecare dintre concurenţi a trebuit să convingă, printr-o reclamă, să cumpărăm produsul respectiv. Evident că nu a lipsit proba de cultură generală și nici cea de dans, atât pentru băieți cât și pentru fete.

De-a lungul evenimentului elevii claselor a XI-a au pregătit și momente de destindere pentru participanți și public: dans și scenet

  

Aceştia sunt: Stana Petronela-Miss Majorat şi –Florin Burja Mister Majorat și Luiza Bobăilă-Miss Popularitate și Mihai Barbu–Mister Popularitate. Toți participanți au primit diplome de participare și au servit o bucată de tort, oferită de organizatori.

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.