BALUL BOBOCILOR 2019

Ieri, 17.10.2019, elevii claselor a XII-a au invitat bobocii la bal! Evenimentul – important pentru liceenii aflaţi la început de drum – a avut loc la Casa de Cultură a oraşului Teiuş, începând cu ora 17:00.  Invitaţia organizatorilor a fost onorată de elevi, părinţi profesori, consilieri locali şi teiuşeni ce au dorit să cunoască sau să fie alături de tânăra generaţie de liceeni.

La concursul pentru Miss şi Mister Boboc s-au înscris 14 elevi. Cele şapte perechi au fost formate din: Ina  Drăgoi şi Adrian Opriţa, Daria Sîrb şi Nicu Crişan, Claudia Muntean şi Cristian Păcurariu, Cristiana Popa şi David Foriş, Romina Ianc şi Valentin Muntean, Viviana Nagy şi Andreas Szabo, Larisa Hârceagă şi Gabriel Tecşa.

Pentru că o meserie pe care o stăpânești nu îți oferă numai un nivel de trai, îți oferă respect, îți oferă un statut și îți oferă bucuria maximă de a știi să faci ceva, tema acestui bal a fost: “Meseria, brăţară de aur!” – vorbă veche, dar atât de adevărată. Un om care stăpânește o meserie va fi mereu un om valoros.

Perechile participante ne-au încântat prin spontaneitate, dar şi prin cunoştinţele pe care le deţin. Prima probă  la care au trebuit să facă față a fost prezentarea într-un mod cât mai original, folosindu-se de creativitate şi ingeniozitate. Pentru a se încadra în tema balului, fiecare participant a avut de prezentat o profesie: poliţist, medic şi asistent medical, fotomodel şi fotograf, bucătar şi ajutor de bucătar, pompier, make-up artist şi hairstylist, antrenor şi sportiv profesionist. La  proba de verificare a cunoştinţelor fiecare participant a răspuns la o întrebare de cultură generală şi la o întrebare de perspicacitate. O altă probă a solicitat îndemânarea fetelor care au mutat bomboane dintr-un bol în altul, folosind beţişoare chinezeşti, iar îndemânarea băieţilor a fost testată prin proba în care li s-a cerut să mute floricele de porumb, dintr-o farfurie în altă farfurie aflată la 2 metri distanţă, folosind doar un pai şi respiraţia.  Coeziunea echipei a fost verificată prin proba de mimă şi … nu putea să lipsescă proba de dans!  Amuzament şi voie bună au fost cuvintele cheie ale balului şi în acest an.

Pentru stabilirea câstigătorilor premiilor de Miss şi Mister Popularitate a fost creat un sondaj pe Internet, votul desfăşurându-se în timpul balului.

Miss şi Mister Boboc au fost stabiliţi de un juriu format din şapte elevi ai claselor a XII-a. Sarcina lor nu a fost uşoară pentru că toţi candidaţii au fost la înălţime! În timpul în care juriul a deliberat, eleva Alisia Opriţa din clasa a XII-a R, a încântat publicul cu vocea ei minunată. Una dintre piese a fost interpretată în duet cu colegul ei: Carlos Godja. A fost un moment emoţionant, cu totul deosebit!

Câştigătorii din această toamnă sunt:

MISS BOBOC: CRISTIANA POPA

MISTER BOBOC: ADRIAN  OPRIŢA

MISS POPULARITATE: LARISA  HÂRCEAGĂ

MISTER POPULARITATE: GABRIEL  TECŞA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.