Sărbătoarea Francofoniei la Liceul Teoretic Teiuş
În fiecare an, pe data de 20 martie se sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Internaţională a Francofoniei. Pentru Liceul Teoretic Teiuş este deja o tradiţie să marcheze acest eveniment important.
În cadrul proiectului La francofête 2016, derulat în perioada 07-18 martie 2016, elevii teiuşeni au arătat unicitatea şi frumuseţea limbii franceze prin diverse activităţi: expoziţie de planşe, mascote, desene, strângându-se un număr impresionant de 56 de lucrări, scenete de teatru, poezie, jocuri online de cultură generală, karaoke, film, picnic poetic, emisiuni şi muzică în limba franceză la radioul şcolii.
De asemenea, la iniţiativa doamnelor profesoare Adriana Popa, Corina Radu şi Mihaela Ştefănescu se derulează în perioada 07 – 31 martie 2016 a doua ediţie a proiectului judeţean J’ai à cœur mes amis francophones între Liceul Teoretic Teiuş şi Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia. Acest proiect are ca scop celebrarea limbii, culturii şi civilizaţiei franceze prin schimburi de bune practici în predarea – învăţarea limbii franceze. Elevii celor două instituţii vor schimba între ei planşe, desene şi mesaje în limba franceză.