Sfintele Paşti alături de cei mai săraci decât noi

Cum se apropie Sfintele Sărbători, membrii Consiliului Elevilor de la Liceul Teoretic Teiuş, sub directa îndrumare a dnei profesor Mihaela Suărăşan, s-au mobilizat pentru a continua o activitate începută cu mulţi ani în urmă, devenită o tradiţie: Campania de Paşti. Au sensibilizat comunitatea pentru a contribui la realizarea unor pachete oferite copiilor defavorizaţi de soartă din localitate.

Beneficiarii acţiunii au fost anul acesta 35 de copii de la Centrul Cultural Educaţional Multifuncţional  ProRomanes din Teiuş şi 16 copii din ciclul primar au primit pachetele cadou joi, 29 martie 2018 cu bucurie şi emoţie.

Tot în cadrul proiectului, vineri 30 martie 2018, voluntarii campaniei i-au vizitat pe copiii de la Casa de tip parental “Rebeca” din Teiuş. Cei mici i-au întâmpinat cu un scurt program artistic – o surpriză minunată şi emoţionantă. Volunarii le-au oferit pachetele pregătite cu mult drag şi au petrecut puţin timp împreună, bucurându-se unii de alţii!

Partenerii în acest proiect sunt: Primăria oraşului Teiuş, Poliţia oraşului Teiuş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Clubul “Rotary” , Proromanes, Asociaţia Sf. Apostol Petru, CCD Alba. De asemenea, un real ajutor a venit din partea firmei La Arpi Teiuş SRL, care a oferit cozonacul pentru beneficiari.

  • Ziua 1

1 4 6 7 8 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 33 34 35 36 37

  • Ziua 2

50 51 52 53 55 57 58 59

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.