PRIORITĂȚI MANAGERIALE DISCUTATE ÎN CADRUL CERCULUI PEDAGOGIC AL DIRECTORILOR DE GIMNAZIU

PRIORITĂȚI MANAGERIALE DISCUTATE ÎN CADRUL CERCULUI PEDAGOGIC AL DIRECTORILOR DE GIMNAZIU

Astăzi, 28.04.2015, Inspectoratul Școlar al Județului Alba în colaborare cu Liceul Teoretic Teiuș au organizat Cercul pedagogic al directorilor și directorilor adjuncți de școli gimnaziale.

Temele abordate în cadrul evenimentului s-au concentrate în jurul unor subiecte de actualitate precum: eficientizarea managementului la nivelul unităților de învățământ, organizarea concursului național de titularizare, sesiunea 2015, desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, stadiul inspecțiilor curente și speciale.

Ca reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Alba au participat: inspector pentru management instituțional, prof. Adriana Elena Boghici, inspector pentru managementul resurselor umane, prof. Constantin Negugioiu, inspector pentru dezvoltarea resurselor umane, prof. Monalisa Borza, iar Liceul Teoretic Teiuș a fost reprezenntat de director prof. Octavian Mihai Rusu și dir. adj. Marius Cosmin Pintea.

La Cercul pedagogic al directorilor au participat un număr de 107 directori și directori adjuncți ai școlilor gimnaziale din județ.

„Este evident faptul că un director de unitate școlară trebuie să aibă în vedere toate aspectele necesare coordonării actului instituțional: administrativ, de management și de leadership, însă pe măsură ce unitățile de învățământ dobândesc mai multă autonomie, prin descentralizarea sistemului educațional, ponderea activităților specific manageriale și de leadership, crește.”

Uncategorised

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.