MIHAI EMINESCU, METAFORA ETERNITĂŢII

MIHAI EMINESCU, METAFORA ETERNITĂŢII

 

 

Cadrele didactice şi elevi Liceului Teoretic Teiuş, precum şi comunitatea locală au celebrat una dintre personalităţile marcante ale literaturii române, nimeni altul decât “poetul nepereche”, Mihai Eminescu. Eminescu este un romantic desăvârşit şi un spirit demiurgic ce are capacitatea de a transforma tot ce atinge într-un lirism pur al esenţelor.

Scrierile lui străbat vremurile ancenstrale şi rămân adevărate torţe aprinse la lumina cărora, generaţii la rând au împletit gândul cu fapta, punând în evidenţă partea sensibilă, ascunsă, responsabilă cu armonia, frumosul, blândeţea, dreptatea şi aspiraţia către perfecţiune, trăsături înscrise în spiritualitatea umană.

Proiectul „Mihai Eminescu, metafora eternităţii” a urmărit timp de o săptămână o serie de activităţi care au avut ca scop dezvoltarea abilităţilor de lectură, cultivarea simţului estetic, familiarizrea cu textul eminescian (liric şi epic), precum şi interpretarea personalizată (recitare, dramatizare) a creaţiilor sale.

Evenimentul cultural „Mihai Eminescu, metafora eternităţii” desfăşurat la Casa de cultură a oraşului Teiuş s-a derulat sub spectrul eminescian al romantismului, al creaţei lirice şi epice puând în scenă: momente de recitare, momente de sinestezie pictură – desen, momente de interpretare – poezia eminesciană interpretată pe melodii celebre de elevi şi corul Seniori Teiuş, dramatizarea creaţiei epice „Cezara”, momente de recitare francofonă, anglofonă şi germanofonă ce au valorizat opera lui Eminescu.

La eveniment au participat: primarul oraşului Teiuş, dr. ing. Mirel Hălălai, dir. prof. Octavian Mihai Rusu, dir. adj. prof. Marius Cosmin Pintea, precum şi cadrele didactice, elevii Liceului Teoretic Teiuş şi comunitatea locală.

Partenerii care  susţin implementarea proiectului „Mihai Eminescu, metafora eternităţii” sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Primăria oraşului Teiuş, Casa de Cultură Teiuş, Biblioteca Teiuş şi Corul Seniori Teiuş.

 

 Dir.adj. Marius Cosmin PINTEA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.