În data de 19. 10.2018, a avut loc un eveniment important pentru cei care se află la ȋnceput de drum, ca liceeni: Balul Bobocilor. Anul acesta organizatorii, clasele a XII-a, sub îndrumarea doamnelor profesoare, Romina Pop şi Nicoleta Cîmpean, ne-au surprins cu un bal care a stat sub semnul Anilor ’80. Anii ’80 au marcat o perioadă în care muzica disco se împleteşte cu alte stiluri, cromatica este surprinzătoare, exuberanţa probabil este cuvântul cheie.
Cele nouă perechi au fost formate din: Alexandra Cioară și Răzvan Popa, Alisia Maier și Paul Cristea, Cătălina Foriș și Vlad Dan, Cezara Mitescu și Alexandru Popa, Dalia Haic și George Ungur, Denisa Moises și Andrei Ciortea, Lorena Muntean și Luca Popa, Mădălina Gavriluț și Adrian Cutean, Maria Lăcătuș și Flaviu Boțan. Perechile participante ne-au încântat prin spontaneitate dar şi cunoştinţele pe care le deţin. Prima probă la care au trebuit să facă față a fost prezentarea într-un mod cât mai original, folosindu-se de creativitate şi ingeniozitate. A doua probă a avut legătură cu tema balului : prezentarea ţinutei alese, care a fost specifică anilor ’80. Nu se putea ca din programul să lipsească o probă care să aibă legătură cu Centenarul, acest eveniment important din istoria poporului nostru. În urma unei trageri la sorţi, care a avut loc în urmă cu mai bine de două săptămâni, fiecare echipă a trebuit să prezinte o provincie istorică prin port popular, dans, obiceiuri, orice au considerat ei că se potriveşte regiunii respective. La proba de cultură generală fiecare participant a răspuns la două întrebări. Nu a lipsit nici proba de dans..pe muzica anilor ’80. Pentru proba de îndemânare fetele au umflat un balon şi cu aerul din el a trebuit să doboare zece pahare din plastic. Băieţii au avut ca probă de îndemânare doborârea a cât mai multor pahare cu un elastic, în 15 secunde.
Printre probe au fost şi momente artistice oferite de elevi din clasele a XII-a şi invitaţii lor: Mihai Lascu, ne-a încântat cu un moment de magie, Nicolae Juncan ne-a făcut o demonstraţie cu un cub Rubik, Ştefana Juncan ne-a cântat două melodii populare din repertoriul românesc, iar la final Adelina Ungureanu, Nicoleta Ivănescu şi Alexandra Găiseanu au schimbat repertoriul, revenind la muzica uşoară a anilor ’80.
Amuzament şi voie bună… au fost cuvintele cheie ale balului din anul acesta…Iar în final juriul format din şase elevi ai claselor a XII-a a deliberat câştigătorii pentru Miss şi Mister Boboc :
MISS BOBOC: MĂDĂLINA GAVRILUŢ
MISTER BOBOC: ANDREI CIORTEA
Miss şi Mister Popularitate au fost aleşi în urma voturilor pe facebook. Aceştia sunt:
MISS POPULARITATE: DALIA HAIC
MISTER POPULARITATE: GEORGE UNGUR