BALUL BOBOCILOR

Ieri, 20.10.2022, elevii claselor a XII-a au invitat bobocii la bal! Evenimentul – important pentru liceenii aflaţi la început de drum – a avut loc la Casa de Cultură a oraşului Teiuş, începând cu ora 17:00.  Invitaţia organizatorilor a fost onorată de elevi, părinţi, profesori, consilieri locali şi teiuşeni ce au dorit să cunoască sau să fie alături de tânăra generaţie de liceeni.

La concursul pentru Miss şi Mister Boboc s-au înscris 12 elevi. Cele şase perechi au fost formate din: Ayana Rancea- IX Uman și Voina Cristian -IX Uman, Laura Hüter- IX Uman și Florin Cătărambă-IX Real, Laurențiu Alexa-IX Real și Ioana Muntean-IX Uman, Dumitrela Meteș-IX Uman și Radu Nistor-IX Uman, Ana Oprița-IX Real și Andreas Mita-IX Real, Denisa Moșneag-IX Real și Robert Radu-IX Uman.

Tema acestui bal a fost Perechi din filme, astfel participanții au ales prin tragere la sorți personaje din filme cunoscute, precum Pirații din Caraibe, Amurg, Bonny and Clyde, Spiderman, Romeo și Julieta, Jurnalul. Perechile participante ne-au încântat prin spontaneitate, dar şi prin cunoştinţele pe care le deţin. Prima probă  la care au trebuit să facă față a fost prezentarea într-un mod cât mai original, folosindu-se de creativitate şi ingeniozitate. Pentru a se încadra în tema balului, fiecare echipă a trebuit să aleagă o secvență din film, pe care să o interpreteze pe scenă. La proba de verificare a cunoştinţelor fiecare participant a răspuns la o întrebare de cultură generală şi la o întrebare de perspicacitate. O altă probă a solicitat îndemânarea fetelor care au mutat capace, cu ajutorul unor bețișoare chinezești de plastic dintr-un bol de sliclă, în sticle colorate, iar îndemânarea băieţilor a fost testată prin proba în care li s-a cerut să introducă mingi de tenis de masă în pahare de plastic, umplute cu apă. Coeziunea echipei a fost verificată prin proba de desenat pe spatele partenerului şi… nu putea să lipsescă proba de dans!  Amuzament şi voie bună au fost cuvintele cheie ale balului şi în acest an.

Au existat și momente artistice, ale elevilor din clasele finale și invitați: Karla Avram, George Handru, Dor teiușan, Top dance 2007.

Miss şi Mister Boboc au fost stabiliţi de un juriu format din cinci elevi ai claselor a XII-a. Sarcina lor nu a fost uşoară pentru că toţi candidaţii au fost la înălţime. Pentru stabilirea câstigătorilor premiilor de Miss şi Mister Popularitate a fost creat un cod QR, pe baza căruia cei prezenți în sală au votat.

Câştigătorii din această toamnă sunt:

MISS BOBOC: DENISA MOȘNEAG

MISTER BOBOC: ROBERT RADU

MISS POPULARITATE: LAURA HÜTER

MISTER POPULARITATE: FLORIN CĂTĂRAMBĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.