LEGISLAȚIE
- ORDIN nr. 3485 din 28 februarie 2025 privind aprobarea Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2025-2026
- METODOLOGIE de înscriere a copiilor în învățământul primar
- CALENDARUL înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2025-2026
CIRCUMSCRIPȚII ȘI PLAN DE ȘCOLARIZARE
- Circumscripții școlare 2025-2026
- Număr clase/ locuri alocate pentru clasa pregătitoare, anul școlar 2025-2026
- Locuri rămase libere dupa prima etapă, an școlar 2024-2025
- Pentru a respecta Noul Regulament General de Protecția Datelor, listele copiilor admiși / respinși vor fi publicate de către unitățile de învâțământ care au realizat înscrierea copiilor.
DOCUMENTE UTILE
- CERERE-TIP (Etapa I) de înscriere în clasa pregătitoare , pentru anul școlar 2025-2026
- CERERE-TIP (Etapa II) de înscriere în clasa pregătitoare , pentru anul școlar 2025-2026
COMUNICĂRI
- Formularul online permite părinților să completeze online datele necesare pentru înscrierea copiilor în învățământul primar, în clasa pregătitoare, conform metodologiei de înscriere
- Conform Calendarului de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2025-2026 formularul de înscriere este disponibil în perioada 31.03.2025-06.05.2025 pentru înscrierile aferente etapei I, respectiv 23.05.2025-29.05.2025 pentru înscrierile aferente etapei a II-a.
Accesează formularul de înscriere
- Numărul de telefon TelVerde 0 800 816 258 va fi disponibil în perioadele de înscriere (conform calendarului), de luni până joi, intre orele 8.00–16.30, iar vineri, între orele 8.00 – 14.00
Evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor în vederea înscrierii în învățământul primar în anul școlar 2025-2026
Evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor în vederea înscrierii în clasa pregătitoare, se realizează în conformitate cu OME nr. 4019/15.03.2024 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2025-2026.
PRECIZĂRI METODOLOGICE
- Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2025, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii.
- Procesul de înscriere în învățământul primar NU este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar.
- Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.
- În situația copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025 și care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar.
- Părinții, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025, inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026 sau ai celor pentru care nivelul de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.
- Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025 se realizează de către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba doar în situația copiilor care nu au frecventat grădinița sau care au revenit din străinătate,
CINE REALIZEAZĂ EVALUAREA NIVELULUI DE DEZVOLTARE?
- Evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor care nu au frecventat grădinița sau care au revenit din străinătate va fi realizată de către comisii formate din profesori consilieri școlari și profesori logopezi din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, în locațiile stabilite de către Comisia județeană de înscriere în învățământul primar.
Centre de evaluare și Componența comisiilor
- Evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor se va realiza cu prezența obligatorie a unui părinte/tutore legal;
ACTE NECESARE:
– copie certificat de naștere copil;
– copii după actele de identitate ale ambilor părinți;
– copie după certificat de deces (dacă e cazul) al unui părinte;
– copie după sentință de divorț (dacă e cazul);
– copie după actul de împuternicire în vederea reprezentării părintelui (dacă este cazul).
CÂND SE REALIZEAZĂ EVALUAREA NIVELULUI DE DEZVOLTARE?
Evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor se va realiza în perioada 10 martie – 27 martie 2025, în intervalul orar 10 – 18, după un program stabilit de comun acord cu părinții/reprezentanții legali.
CALENDARUL EVALUĂRII COPIILOR ÎN VEDEREA ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR ÎN ANUL ȘCOLAR 2025-2026
Perioada 10.03.2025 – 27.03.2025
Pentru copiii care NU au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate:
- Înregistrarea de către CJRAE Alba a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la Art. 7 alin. (1);
- Descărcare model cerere
- Planificarea de către CJRAE Alba a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
- Desfășurarea evaluării copiilor de către comisiile stabilite la nivelul CJRAE Alba;
- Eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE Alba a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
- Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
28.03.2025
- Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, către Comisia județeană de înscriere în învățământul primar.
După 28.03.2025
- Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba asigură la solicitarea părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali, serviciile de evaluare a dezvoltării copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de evaluare prevăzute în Calendarul înscrierii în învățământul primar.
- Având în vedere faptul că, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare a copilului, schimbările care intervin la vârsta de 5 – 6 ani sunt continue, și uneori alerte, la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali, copiii care nu au primit recomandare pentru înscrierea în clasa pregătitoare pot să se adreseze CJRAE Alba, după caz, pentru eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar.