Fiecare dintre noi avem zilnic nevoie de circa 300 de litri de apă. Pornind de la acest considerent noi, dascălii, din catedra de matematică și științele naturii din Liceul Teoretic Teiuș organizăm diferite evenimente dedicate apei în perioada premergătoare ZILEI MONDIALE A APEI – 22 martie.
Proiectul a luat naştere din dorinţa de a conștientiza elevii asupra importanței pe care trebuie să o acordăm apei potabile din punct de vedere fizico-chimic.
În activitatea desfășurată ne-am propus să evidențiem: beneficiile apei din România pentru sănătatea nostră în cadrul orelor de geografie sub directa îndrumare a d-nei profesoare Jude Sanda, cât și principalele surse de poluare – probleme pe care le-am dezbătut pe nivele de învățământ la orele de fizică, chimie, biologie, s.a. Pe parcursul activităților (vizionare de filme documentare dedicate apei, prezentări POWERPOINT întocmite de elevi, activități experimentale, discuții privind necesarul de apă pentru organismele vii) elevii au descoperit direct și indirect compoziția chimică și structura legăturilor intermoleculare ale apei în cele trei stări de agregare.
În acest sens discipolii noștrii au învăţat să transfere însuşirile apei interdisciplinar fizică-chimie-biologie-geografie-ecologie. Ei s-au implicat în: selectarea proprietăților și a beneficiilor apei, înţelegerea unor fenomene ale apei din natură, fixarea și consolidarea conţinuturilor fie din programa școlară fie din afara ei.
În acest context s-au discutat probleme legate de nutriție, având în vedere faptul că, nutriționiștii ne recomandă să consumăm cel puțin doi litri de apă pe zi. Elevii clasei a VI-A au dezbătut într-o masă rotundă sub sloganul “Rolul apei în organism. Stop poluării!”, ocazie cu care, au evidențiat formele enigmatice ale fulgilor de zăpadă (ideea de a se construi și izola clădirile) de care am avut parte zilele trecute, pe care le-au concluzionat în rubrica ”Știați că…”
Menționăm că proiectul se derulează de peste zece ani în unitatea noastră școlară. De fiecare dată s-au implicat elevii, mai întâi de curiozitate și apoi de plăcere, pentru a descifra enigmele apei, dar și în scopul identificării domeniilor de activitate în care apa este sursă primordială. Cel mai mult se încearcă poplarizarea în r
Fiecare dintre noi avem zilnic nevoie de circa 300 de litri de apă. Pornind de la acest considerent noi, dascălii, din catedra de matematică și științele naturii din Liceul Teoretic Teiuș organizăm diferite evenimente dedicate apei în perioada premergătoare ZILEI MONDIALE A APEI-22 martie.
Proiectul a luat naştere din dorinţa de a conștientiza elevii asupra importanței pe care trebuie să o acordăm apei potabile din punct de vedere fizico-chimic.
În activitatea desfășurată ne-am propus să evidențiem: beneficiile apei din România pentru sănătatea nostră în cadrul orelor de geografie sub directa îndrumare a d-nei profesoare Jude Sanda, cât și principalele surse de poluare-probleme pe care le-am dezbătut pe nivele de învățământ la orele de fizică, chimie, biologie, s.a. Pe parcursul activităților (vizionare de filme documentare dedicate apei, prezentări POWER POINT întocmite de elevi, activități experimentale, discuții privind necesarul de apă pentru organismele vii) elevii au descoperit direct și indirect compoziția chimică și structura legăturilor intermoleculare ale apei în cele trei stări de agregare.
În acest sens discipolii noștrii au învăţat să transfere însuşirile apei interdisciplinar fizică-chimie-biologie-geografie-ecologie. Ei s-au implicat în: selectarea proprietăților și a beneficiilor apei, înţelegerea unor fenomene ale apei din natură, fixarea și consolidarea conţinuturilor fie din programa școlară fie din afara ei.
În acest context s-au discutat probleme legate de nutriție, având în vedere faptul că, nutriționiștii ne recomandă să consumăm cel puțin doi litri de apă pe zi. Elevii clasei a VI-A au dezbătut într-o masă rotundă sub sloganul “Rolul apei în organism.Stop poluării!”, ocazie cu care, au evidențiat formele enigmatice ale fulgilor de zăpadă (ideea de a se construi și izola clădirile) de care am avut parte zilele trecute, pe care le-au concluzionat în rubrica”Știați că…”

Menționăm că proiectul se derulează de peste zece ani în unitatea noastră școlară. De fiecare dată s-au implicat elevii, mai întâi de curiozitate și apoi de plăcere, pentru a descifra enigmele apei, dar și în scopul identificării domeniilor de activitate în care apa este sursă primordială. Cel mai mult se încearcă poplarizarea în rândul elevilor a celor mai bune metode de combatere a poluării apelor din fântâni dar și din râul Mureș și pâraiele adiacente lui.