Celebrarea începutului de primăvară a devenit o tradiție a Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul Teoretic Teiuș. În fiecare an, de 1 Martie, elevii răspândesc bucurie împărțind mărțișoare oamenilor întâlniți prin oraș. De menționat este faptul că mărțișoarele noastre sunt realizate de către noi. Totul începe când mai mulți dintre noi confecționează modele de mărțişoare, iar împreună alegem cele mai frumoase variante. Anul acesta am ales patru modele. Le pregătim singuri, apoi în prima zi din martie pornim să le oferim. Această acțiune aduce odată cu ea multe zâmbete, dar în același timp și emoție. Ne bucurăm că putem duce mai departe tradiția românească, cea a mărțișorului!
Iată câteva impresii ale voluntarilor acțiunii :
„Sunt foarte bucuroasă că am reușit să particip la activitatea de 1 Martie. A fost o plăcere și în același timp o bucurie că am reușit să fac alte personae fericite oferindu-le mărțișoare.” – Andra Sîrbu, clasa a XI-a Real
„Ne-am distrat foarte mult, am râs și am glumit. Și eu, sincer, m-am simțit foarte bine când am văzut fețele oamenilor care nu se așteptau să primească ceva. Am văzut fericirea pe fețele lor. Poate mulți nu au primit nimic până la momentul respectiv, iar când noi le-am oferit mărțișoarele, un zâmbet a apărut pe chipul lor. În final, m-am simțit foate bine și am observant cât de mult contează gestul de a dărui ceva, cât de mic ar fi acel ceva.” – Dana Rusu, clasa a IX-a Uman
„Activitatea de 1 Martie mi-a adus o satisfacție sufletească foarte mare datorită zâmbetelor de pe fețele femeilor, zâmbete care apăreau după ce le ofeream un mărțișor din partea Consiliului Școlar al Elevilor. Mi-a făcut plăcere să împart mărțișoare prin oraș, dorindu-le oamenilor o primăvară minunată! ” – Boca Valentin, clasa a XI-a Real